Se afișează postările cu eticheta sudanul de sud. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta sudanul de sud. Afișați toate postările

marți, 12 iulie 2011

Cel mai nou stat al lumii - Sudanul de Sud


Pe 9 iulie 2011 a mai apărut încă un stat pe harta lumii: Sudanul de Sud. Deşi este unul dintre cele mai sărace şi înapoiate state din lume, sudanezii de sud, grupaţi în mai bine de 60 de triburi distincte, sărbătoresc de zor. Au luptat pentru această zi aproape neîntrerupt din 1955. Au murit mai bine de 1,5 milioane de oameni şi s-au refugiat în zonele mai sigure sau în ţările vecine peste 3 milioane de suflete. Deşi războiul a fost o confruntare între sudul negroid, creştin sau animist şi nordul arab musulman, majoritatea victimelor s-au numărat dintre civilii actualului Sudan de Sud, răvăşiţi de foamete, secete şi de o serie de guverne ostile. După 50 de ani de război civil (cu o scurtă pauză între 1972 şi 1983), guvernul de la Khartoum şi rebelii din sud grupaţi în jurul SPLM (Sudan People's Liberation Army) au semnat un tratat de pace la Nairobi la începutul lui 2005, care prevedea garantarea autonomiei Sudanului de Sud pentru şase ani, apoi organizarea unui referendum pe problema independenţei. Referendumul a avut loc anul acesta în ianuarie şi aproape 99% dintre votanţi au optat pentru un stat independent. Sper ca aceşti oameni atât de săraci şi de încercaţi de soartă să-şi găsească în sfârşit liniştea, deşi sunt foarte multe obstacole care pun în primejdie securitatea şi bunăstarea ultimului stat apărut pe hartă.